La inițiativa și cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, în seara zilei de 22 Iunie, în 6 biserici din cele 6 cercuri pastorale ale protoieriei, începând cu ora 22.00, preoții au săvârșit slujba „Privegherii de toată noaptea”.
În cadrul acestei slujbe, preoții și credincioșii prezenți s-au rugat Bunului Dumnezeu, ca Acesta sa trimită harul Său asupra ierarhilor întruniți la Sinodul Panortodox ce se desfășoară în insula Creta în aceste zile.
Această slujbă de priveghere s-a vrut a fi o „liturghie înainte de liturghie”, deoarece astăzi 23 iunie, Preafericitul Părinte Daniel, patriarhul Bisericii Ortodoxe Române împreună cu membrii delegației de sinodali, au săvârșit Sfânta Liturghie în limba română.
Slujbele s-au oficiat în bisericile: Adormirea Maicii Domnului din Parohia Păncești, Sf. Arhangheli din Parohia Valea-Seacă I, Sf. M. Mc. Dimitrie din Parohia Fulgeriș, Sf. Ilie, sat Tătărăști, Parohia Corni, Sf. Arhangheli Parohia Godinești, Sf. Ilie Parohia Podu-Turcului I.

Anunțuri