Cu binecuvântarea IPS Ioachim, astăzi 20 sept., la biserica „Adormirea Maicii Domnuluiˮ din Parohia Păncești, preoții protoieriei Sascut s-au întâlnit în cadrul ședinței lunare, delegat al Centrului Eparhial fiind PC Pr. Eugen Ciuche, consilier al sectorului social-filantropic, însoțit de d-ra Carla Pișcu, asistent social la Fundația Melchisedec, Filiala Bacău.

PC Pr. consilier Ciuche  a adus la cunoștința celor prezenți inițiativa IPS Ioachim privind începerea campaniei de donare de sânge, sub egida: „Întinde o mână și dă o șansă viețiiˮ, pentru  a veni în sprijinul celor care au atât de mare nevoie de sânge. Campania desfășurată de Arhiepiscopia Romanului și Bacăului în parteneriat cu Centrul de transfuzii Bacău  are menirea de a conștientiza întreaga populație de necesitatea implicării fiecăruia dintre noi în soluționarea crizei de sânge prin care trece sistemul sanitar din România.  În acest sens, în fiecare parohie se va mediatiza campania, organizându-se puncte de recoltare la nivelul comunității locale, unde echipe de specialiști de la Centrul de Transfuzii Bacău se vor ocupa de procedurile specifice acestei operațiuni.

Cu ocazia reuniunii, preotul Ionuț-Constantin Miron de la Parohia Conțești, a susținut referatul cu tema: „Personalitatatea, originea, formarea și educația culturala, opera și activitatea Sfântului  Ierarh Martir Antim Ivireanul în slujba limbii româneˮ  ( Cărturar misionar erudit, propovăduitor şi interpret al Sfintei Evanghelii şi al dogmelor creştine în limba română, dascăl înţelept, învăţător, sfătuitor şi îndrumător al clerului, monahilor şi credincioşilor, dovedeşte grija permanentă pentru luminarea acestora prin cult şi cultură ), în contextul Anului omagial al Sf. Ierarh Martir Antim Ivireanul și al marilor tipografi bisericești.

 

         „După cum în Istoria Bisericii ortodoxe Române , se cunosc cazuri de mari mitropoliți care au activat în cadrul altor Biserici, cum este de pildă Petru Movilă, care a păstorit Biserica din Ucraina, dar care a avut un rol însemnat prin Mărturisirea sa, în întreaga Ortodoxie, tot astfel se cunosc și mari ierarhi străini de neamul românesc care au avut o importanță deosebită pentru Biserica noastră, cum este , Sfântul Ierarh Martir Antim Ivireanul.

Deasupra ușii de intrare în biserica Mănăstirii Antim din București, ca la orice biserică, se află o inscripție care spune cine și când a construit biserica. La Antim, sub pisanie se găsește sculptat în piatră un melc. N-o să-l vedeți în altă parte! Este doar la mănăstirea bucureșteană pentru că melcul a fost ales ca emblemă de ctitorul acestei biserici, Sfântul Ierarh Martir Antim Ivireanul. De ce tocmai melcul? Pentru că fostul mitropolit al Ungrolahiei a vrut să aibă un simbol smerit și care să trimită oarecum la viața simplă a monahului. Melcul poartă cu el tot ce are, în cochilie. Călugărul adevărat este sărac: are doar ce poartă cu el în geantă. Și, la fel, este smerit precum melcul între vietăți. Dar are întotdeauna ochii îndreptați în sus. Emblema Sfântul Ierarh Martir Antim Ivireanul ne-ar putea duce cu gândul și la altceva, anume la lentoarea, la încetineala melcului. În cest caz însă, emblema nu-l caracterizează pe ctitor.

Prin câte a realizat intr-o viață de doar 66 de ani, mitropolitul nu a dovedit deloc că ar fi fost lent sau leneș precum melcul. Sfântul Ierarh Martir Antim Ivireanul era de origine georgiană. Ține mult la originea sa, pe care o menționează de mai multe ori în cărțile tipărite de el : se numește pe sine Antim Ivireanul , Antim georgian de neam sau Antim ieromonahul, tipograful din Iviria. S-a născut în 1650 și a avut nume de mirean Andrei. A căzut de tânăr rob în timpul unei incursiuni turcești pe teritoriul Georgiei. A fost dus la Constantinopol, unde, se pare, a fost răscumpărat și a învățat la școlile Patriarhiei Ecumenice.

A deprins acolo arta caligrafiei, sculptura, pictura și broderia. În Țara Românească a ajuns 1689-1690, adus de Sfântul Voievod Martir Constantin Brâncoveanu, care căuta oameni cultivați pentru a-l ajuta să ducă la bun sfârșit planurile sale culturale. Se crede că Sfântul Ierarh Martir Antim Ivireanul era mirean când l-a întâlnit Sfântul Voievod Martir Constantin Brâncoveanu la Constantinopol și a devenit călugăr apoi ieromonah în Țara Românească. Venind la noi, a învățat foarte bine limba română, fapt care se vede din textele și predicile compuse într-un grai neaoș românesc. A învățat meseria de tipograf ucenicind pe lângă fostul episcop de Huși, Mitrofan, care era conducătorul tipografiei domnești de la București.

În 1691, Ierarhul Mitrofan a fost ales episcop de Buzău, iar  conducerea tipografiei i-a fost încredințată lui Antim. A lucrat ca tipograf la București, la Mănăstirea Snagov, unde fost și egumen, la Râmnic și la Târgoviște. În total, a tipărit 64 de cărți, dintre care 24 sunt în limba română, 38 sunt lucrate de mâna sa, ornate cu arabescuri, flori stilizate, viniete grațioase, gravuri în lemn, 9 bilingve ( slavo-române,greco-române ) și una trilingvă ( greco-slavo-română ).

Aproape toate cărțile de cult folosite în Biserică au fost traduse și tipărite de Sfântul Antim, el continuând ce s-a început la Govora cu 70 de ani în urmă prin tipărirea Ceaslovului din 1640, prima carte liturgică în românește. Preoții și călugării puteau de acum să oficieze slujbele integral în limba română, pe înțelesul tuturor. Până atunci slujbele erau oficiate în slavonă. Sfântul Antim tipărește primele ediții în românește ale Liturghierului și Molitfelnicului în 1706, ambele cuprinse într-o singură carte în două volume, numită Evhologhion.

                                 Limba română în care el traduce din greacă textele liturgice este aproape identică cu limba prezentă astăzi în cărțile de cult. De aceea este considerat ctitorul limbii liturgice românești. A fost ales episcop de Râmnic în anul 1705,iar trei ani mai târziu, a devenit mitropolitul Ungrovlahiei. Ca ierarh S-a preocupat de tipărituri și de predicarea cuvântului lui Dumnezeu. Menționam că din cele 64 de cărți tipărite, ptru îi au ca autor: Chipurile Vechiului și Noului Testament, Învățătură pre scurt pentru Taina Pocăinții, Învățătură bisericească și Capete de poruncă. La zece cărți a adăugat prefețe sau scrisori dedicatorii, la cinci a compus,ca si Dosoftei, versuri la stemă, iar șase le-a tălmăcit din grecește (Molitfelnic, Octoih, Liturghier, Pilde filosifești, Catavasier și Ceaslov).

 

Subliniem și faptul că între tipăriturile sale, o pondere însemnată o au cele de apărare a Ortodoxiei(Manual despre câteva nedumeriri și dezlegări de Ioan Cariofil, Mărturisire ortodoxă, versiune greacă a lui Petru Movilă, Carte sau Lumină de Maxim Peloponesianul, Eortologhion, Invățătură dogmatică de Sevastos Kimenitul, Tomul bucuriei al lui Fotie, Panoplia dogmatică a lui Alexie Comnen). Ele sunt o reacție la acțiunile prozelitiste ale catolicismului sau ale altor influențe eterodoxe.

Tocmai acesta este și principalul motiv pentru care Sfântul Antim a ținut legătura cu românii ortodocși din Transilvania, care erau amenințați la modul cel mai dur posibil, cu catolicizarea, trimițând acolo pe ucenicul Mihail (Ștefan) Iștvanovici, care imprimă la Bălgrad (Alba Iulia) o Bucoavnă și un Chiriacodromion, în 1699. Că a fost, după spusele lui Iorga, un luptător pentru creștinătate, o dovedește  și faptul că la rugămintea lui Athanasie Dabbas, împreună evlaviosul domn Constantin Brâncoveanu, tipărește mai întâi un Liturghier si un Ceaslov, iar apoi trimite și tiparnița cu litere arabe, care va fi instalată la Alep, în Siria, iar după un timp, transferată în Liban.

În aceeași acțiune cultural-misionar-filantropică se înscrie și trimiterea ucenicului său la Tbilisi, în Georgia, unde va tipări o Evanghelie, un Liturghier si un Apostol.  In tipografiile conduse de Sfântul Antim au apărut și cărți laice, de înțelepciune, de istorie : Paralele grecești și romane de Plutarh, tradusă de Constantin, fiul lui Brâncoveanu, Pilde filosofești, Floarea darurilor etc. Astfel, transpunând integral în românește principalele cărți de cult, Sfântul Ierarh Martir Antim Ivireanul contribuie, în mare măsură, la introducerea limbii române în Biserică, la naționalizarea serviciului divin, fiind considerat un creator al limbii liturgice.

Procesul de introducere a limbii române în Biserică nu a fost deloc ușor, el a fost un proces anevoios și de durată, angajând cărturari și clerici din toate provinciile locuite de români, de la diaconul Coresi la mitropolitul Varlaam al Moldovei, de la Simion Ștefan la Dosoftei și Până la traducătorii Bibliei de la București.

Însă, opera sa fundamentală o constituie Didahiile. Această operă cuprinde 28 de predici la duminici si sărbători mai înmsemnate ținute la București și Târgoviște între anii 1708-1716 și 7 predici ocazionale(la înscăunarea ca mitropolit, 3 cuvântări funebre, una la parastas și 2 la spovedanie).

Ca orator bisericesc, s-a format într-o perioada în care genul cunoaște o înflorire fără precedent. Această înflorire se datorează faptului că după căderea Constantinopolului, mulți capi ai Bisericii dar și teologi, migrează spre locuri mai liniștite. Patriarhi din Constantinopol, dar și din Ierusalim sau Alexandria se retrag spre Principate, găsind aici adăpost și găzduire; remarcabili oratori precum Chiril Lucaris, Hrisant Notara, Meletie Sirigul, Dionisie al Constantinopolului ș.a. Drept consecință  fiii de domn sau boieri deprind secretele retoricii. Așa încât, în momentul în care Sfântul Ierarh Martir Antim Ivireanul se urcă pe scaunul mitropolitan, predica avea deja un început de tradiție.

Însă, cu el, predica se consacra la noi ca gen de mare efect și audiență, trecând din pridvor în incinta însăși a literaturii. Multă vreme s-a afirmat că modelul Sfântului Antim ar fi fost Ilie Miniat, cel pe care Iorga îl numea Demostene cu anteriu al grecității de cădelniță. Realitatea este ca Sfântul Antim n-a cunoscut predicile lui Ilie Miniat, întrucât ele au apărut postum, în 1718, la Leipzig iar la noi au fost traduse abia în anul 1724. Fără îndoială că Sfântul Antim luase contact cu arta marilor predicatori ai Răsăritului ortodox, după cum a cunoscut și oratoria antică și medievală; pe lângă Sfântul Ioan Gură de Aur, citise pe Sfântul Grigorie de Nazianz sau Sfântul Vasile cel Mare.

Avea o cultura vasta, cunoștea foarte bine Sfânta Scriptură, parcursese operele Sfinților Părinți, scrierile istoricului Eusebiu de Cezareea, răsfoise, de asemenea, cărți populare. Predicile, care și-au avut și după moartea lui răspândirea și influența lor în cultura noastră, s-au păstrat în opt copii manuscrise. Nu intrăm în detalii cu privire la conținutul Didahiilor, ne limităm a-l cita pe Iorga : de la Ioan Hrisostomul, care a vorbit astfel înaintea împăratului și mai ales a împărătesei, la Constantinopol, nimeni nu s-a mai adresat unei societăți cu asprimea lui Antim. Tot  referitor la predicile sale și la stilul său de orator, același Nicolae Iorga făcea următoarea apreciere : Antim are ceva din suflarea lui Bossuet și a marilor arhierei ai Bisericii Apusene,care nu mergeau la Curtea lui Ludovic al XIV-lea pentru a-și da învoirea la orice se petrecea acolo. Iar Eugen Barbu afirma : Daca Bossuet e superior prin logica, Ivireanul îl întrece prin fantezie.  

                                   În ciuda meritelor sale culturale, Antim a intrat în conflict cu primul domn fanariot, Nicolae Mavrocordat (1716,1719-1730). În timpul Războiului Turco-Austriac, la vestea că armatele imperiale au intrat în Țara Românească pe Valea Oltului, domnul și întreaga curte au plecat să se refugieze la sud de Dunăre. În suita sa se afla și Antim Mitropolitul. La Călugăreni, acesta a avut o discuție aprinsă cu Nicolae Mavrocordat, spunându-i că se întoarce la București, întrucât  nu își poate părăsi turma credincioșilor.

Antim Mitropolitul s-a aliat, se pare, cu unii dintre boieri și au plănuit înlocuirea lui Mavrocordat cu un domn autohton. Domnul fanariot a revenit pe scaun după ce s-a dovedit că intrarea trupelor austriece în țară fusese doar un zvon. A început să-și pedepsească opozanții, printre ei fiind și Mitropolitul Antim. A fost închis, și s-a cerut la Patriarhia Ecumenică depunerea lui din treaptă. Patriarhul ecumenic Ieremia al III-lea l-a caterisit pe motiv că s-a împotrivit puterii politice a țării. Nicolae Mavrocordat l-a trimis în surghiun la Muntele Sinai sub escortă.

Pe drum, soldații turci l-au omorât undeva în Bulgaria și i-au aruncat trupul în râul Marița sau Tungea, aproape de orașul Enos. Nu se știe data morții, dar aceasta s-a întâmplat dupa 22 septembrie 1716, data ultimului act semnat de Sfântul Ierarh Martir Antim Ivireanul. Sentința nedreaptă de caterisire a fost anulată de Patriarhul ecumenic Athenagoras de-abia în anul 1966. Sinodul Bisericii Ortodoxe Române l-a trecut pe Ierarhul Martir în rândul sfinților în 1992, cu ziua de pomenire 27 septembrie.

Cuvintele şi expresiile Mitropolitului Antim împodobesc de mai bine de trei veacuri nu numai gândirea credincioşilor creştini-ortodocşi şi slujirea liturgică în Biserica noastră naţională, ci şi limba română literară, cel mai cuprinzător tezaur al sufletului românesc. Deşi „străin de neamul românesc”, cum însuşi mărturiseşte, dar nu străin de poporul binecredincios al lui Dumnezeu, marele cărturar şi artist originar din Iviria s-a identificat cu poporul român, împropriindu-şi zestrea lui spirituală. Acest „dulce grai românesc” l-a introdus în slujbele liturgice, căutând  să facă accesibile oamenilor tainele cunoașterii și slujirii lui Dumnezeu, taine care, până la el, erau rostite numai în limbile slavonă și greacă.

Referitor la această deplină asimilare a sa în neamul românesc, nu ne putem stăvili admiraţia faţă de măiestria cu care înaltul ierarh s-a exprimat în limba noastră atât oral, cât și în scris, ridicând-o pe culmile luminoase și curate ale expresivităţii şi poeticităţii. Cercetătorii care au studiat îndeaproape calităţile limbii utilizate de ilustrul mitropolit au ajuns la concluzia comună potrivit căreia Sfântul Antim poate fi numit, pe drept cuvânt, ctitor al limbii liturgice româneşti şi fondator al limbii române literare.

Dar strălucirea Sfântului Antim Ivireanul nu se oprește în interiorul granițelor Țării Românești. Cu ajutorul financiar al Domnitorului Constantin Brâncoveanu, tipărirea de cărți în limbile popoarelor ortodoxe cucerite de turci (greci, slavi – bulgari și sârbi -, arabi, georgieni) a fost principala sa lucrare de sprijinire a Bisericii celei prigonite în spațiul din estul Europei și din Asia mică. Pentru aceasta îl putem numi, ca și pe dascălii Bisericii din veacul de aur al teologiei creștine, „stâlp al ortodoxiei”.

Personalitate de prim rang a teologiei ortodoxe româneşti, Sfântul Antim Ivireanul a luminat Biserica prin cuvântul rostit şi prin slujirea sa jertfelnică, fiind un adevărat model de păstor şi învăţător al Bisericii lui Hristos. Luminatul ierarh martir L-a slujit neîncetat pe Dumnezeu, urmărind luminarea semenilor prin învăţătura ortodoxă și sensibilizarea lor faţă de nenumăratele frumuseţi ale iubirii de Dumnezeu și de semeni. Din această perspectivă, găsim cu totul îndreptăţită afirmaţia potrivit căreia slujirea prin cuvânt și faptă a Bisericii a reprezentat, pentru Sfântul Antim Ivireanul, măsura conştiinţei sale faţă de Dumnezeu şi față de neamul romanesc.

Concluzionăm faptul că, Sfântul Ierarh Martir Antim Ivireanul și-a pus toate cunoștințele și întreaga sa pricepere în slujba Bisericii și a credincioșilor români, care l-au primit cu atâta dragoste. Și-a slujit patria adoptivă ca tipograf, autor de lucrări originale, traducător al cărților de slujbă în românește, predicator, păstor de suflete, ctitor de locașuri sfinte și sprijinitor al tuturor ortodocșilor  aflați sub stăpâniri străine, încât el a devenit una dintre cele mai luminoase figuri de ierarh din trecutul Bisericii noastre

 

 

 

Anunțuri