În duminica a-II-a după Rusalii, a Sfinților Români, credincioși din împrejurimile Calapodeștiului sau din alte zone s-au rugat împreună  în biserica Sfântului Antipa, cu ocazia hramului de vară – Duminica Sf. Români.

Slujba Sfintei Liturghii a fost oficiată de un sobor de preoți sub protia P. Cuv. Arhim. Serafim Huzdup, exarh al mănăstirilor din  Arhiepiscopia Romanului și Bacăului, care, în cuvântul de învățătură rostit, a transmis binecuvântările IPS Ioachim  și a subliniat importanța păstrării credinței străbune așa cum au propovăduit-o Sf. Apostoli și cum au păstrat-o și dus-o mai departe înaintașii noștri, până în ziua de astăzi.

Anunțuri