Cu binecuvântarea  IPS Ioachim, astăzi 22 iunie, preoții Protoieriei Sascut s-au reunit în ședința lunară la biserica „Adormirea Maicii Domnuluiˮ din Parohia Păncești, delegat al IPS Ioachim fiind PC Pr. Gheorghe Paleu consilier al Sectorului Construcții și Patrimoniu de la Centrul Eparhial Roman.

       Cu această ocazie, în contextul Anului Omagial al  sfintelor icoane, al iconarilor şi al pictorilor bisericeşti, s-a dezbătut ultima temă propusă legat de acest subiect – „Tradiţia iconografică românească; actualitatea, importanţa şi necesitatea sfintelor icoane pentru viaţa şi misiunea Bisericii astăziˮ, referatul fiind susținut de PC Pr Ioan I. Negoiță de la Parohia Drăgușani, care a spus între altele:

Vrând-nevrând suntem contemporanii secularizării, care poartă diferite haine, în funcție de locul geografic, statutul social sau zona spirituală căreia îi aparținem. Cu greu putem crede că “ochiul” nostru nu a fost întunecat într-un fel sau altul de explozia imagistică și imaginară a secolului pe care îl trăim, atrofiind capacitatea noastră de abstragere și odată cu aceasta, întreaga noastră capacitate de a înțelege. Sufletul este centrul vieții omului, arătându-l ca ființă înțelegătoare, chemată să trăiască veșnic, în comuniune de iubire. ”Sufletul fiecăruia dintre oameni este și viața trupului însuflețit prin el și are lucrare de viață făcătoare pentru altul”- Sf. Grigorie Palama. Dorul după nemurire tine de faptul că omul este o ființă însuflețită, prin suflarea de viață a lui Dumnezeu fiind chemat la comuniune cu Cel Veșnic Care este izvorul vieții. În suflet stă ascunsă dorința de înălțare, de a deveni mereu mai bun și mai curat. De aceea, pentru a vedea  pe Dumnezeu putem învăța din asceza icoanei. Mai întâi trebuie să ne golim mintea de conținuturile idolatre, asta fără a cădea în vreo speculație eckhartiană, expulzând sufletul din a fi pentru sine și intrând în a fi pentru Altul, punct maxim de adevărată asemănare și identificare cu esența dumnezeirii. Dar se pune întrebarea cum vom cunoaște cui ne închinăm și dacă suntem idolatri sau nu? Prin deasa revenire la imaginile iconice, dublată de renunțare  voită la alte imagini ele se vor întipări mai întâi în imaginație și mai apoi în cele mai “ascunse” unghere ale sufletului nostru. Nu vom mai putea suprapune – și acesta este testul – atunci cu ușurință peste imaginea caldă a “Celui Ce este”, imaginile celor ce nu sunt decât abur si vânare de vânt….

….Aflate la confluența celor două mari culturi europene – cea răsăriteană și cea occidentală, Țările Romane, deși se înscriu chiar de la început în aria de influență bizantină, determinată de apartenența poporului roman la biserica de rit ortodox, vor promova o artă cu caracteristici proprii, datorită asimilării succesive a elementelor preluate din aceste culturi și adaptate specificului local…

…În trecutul artistic și spiritual al Țărilor Romane, icoanele au avut un rol important ca obiecte de cult și venerație în biserici și mănăstiri, alcătuind ansambluri sub forma iconostaselor (cu cel puțin 41 de icoane diferite), care separau absida principală (altarul) de naos. Asemenea ansambluri sunt răspândite în țara noastră începând cu secolul XVI. Ele se păstrează în Moldova la mănăstirile Humor, Voroneț, Moldovița  și  Sucevița din același secol XVI, în Țara Românească, din secolul al XVII-lea la mănăstirile Hurezi, Surpatele Govora, la biserica Domnească din Târgoviște, biserica Sf. Gheorghe Nou de la București, din secolele XVII – XVIII, iar în Transilvania, din secolele XVII – XVIII datează catapetesmele de la bisericile Sf. Nicolae din Făgăraș, Avrig, Nucșoara, Lipova, Blaj, Cuhea și altele. Icoanele pe lemn (și mai târziu pe sticlă) decorau pereții interiori ai bisericilor de lemn (când acestea sunt lipsite de pictură), dar se aflau și în palatele domnești și mitropolitane, în chiliile călugărilor, în casele credincioșilor, bogați ori săraci… Icoana ortodoxă, ca și Scriptura și întregul cult al Bisericii, poate fi înțeleasă și de copil și de tânăr și de adult și de bătrân, în felul său și la nivelul său de înțelegere. Copilul Îl vede pe Domnul în icoană cu ochii lui nepervertiți de rele și Îi vorbește fără teamă, pe când tânărul Îl vede ca pe Mântuitorul său, care îl iartă și e bun cu el, pentru că el deja a început să cunoască grelele consecințe ale păcatelor. Maturii Îl cheamă pe Domnul și pe Maica Lui în ajutorul lor, ca să îi întărească în greutățile vieții de zi cu zi, pe când cei bătrâni văd în Sfintele Icoane ale Bisericii mângâierea lor de-o viață, pentru că ei au trăit și s-au rugat și au plâns și s-au bucurat lângă aceleași icoane din casa lor, care le sunt mai mult decât familiare Sfintele Icoane fac parte din viața noastră, ele sunt prezențe cotidiene în viața noastră și prin ele noi ne regăsim continuu și ne mărturisim continuu identitatea ortodoxă. Iar exodul românesc recent, motivat de căutarea unui trai mai bun, nu a dus în Occident doar brațe de muncă, ci și etosul ortodox, a cărui componentă esențială este icoana și închinarea în fața ei. Din acest motiv, consider plecarea românilor în mod masiv în străinătate ca pe o lucrare providențială a lui Dumnezeu, pentru că prin aceasta putem schimba, la nivel spiritual, Occidentul, care e tot mai însingurat și secularizat…

…Icoanele nu sunt opere de artă în primul rând. Icoanele nu sunt nici mostre ale vechiului stil bizantin. Icoanele nu sunt o invitaţie la idolatrie, prin care umanitatea să piară, să decadă, ci ele vorbesc despre adevărata profunzime a mântuirii noastre. Istoria teologiei în Occident se află în opoziţie cu icoanele, mai ales din cauza protestantismului, care a eliminat acest element tradiţional al Bisericii creştine, din care cauză teologia modernă suferă de handicapul de a nu mai putea să vadă şi să înţeleagă dreapta, autentica noastră relaţie cu Dumnezeu.

Cinstirea sfintelor icoane nu e o cinstire adusă artei umane şi, cu atât mai puţin, nu este un act idolatric. Icoane sunt, ca şi alte multe lucruri ale istoriei mântuirii noastre, nişte indicatoare care ne orientează spre ceea ce trebuie să privim, spre ceea ce trebuie să cunoaştem şi să iubim. Cinstirea sfinţilor şi a sfintelor icoane este o lecţie a modului în care inima  Îl cinsteşte pe Hristos în fiecare persoană, pentru că fiecare om e creat după chipul Lui. Fără sfântul altar şi tot ceea ce ţine de Biserică, noi nu putem să învăţăm să vedem Adevărul. Pentru că Adevăratul altar e în cer dar şi în inima noastră, a fiecăruia dintre noi.

Să ne silim de-a ajunge să cârmuim simțurile prin rațiune și mai ales să nu îngăduim ca ochii, urechile și limba să privească, să asculte și să grăiască în chip pătimaș, ci spre câștigul nostru. Căci nimic nu alunecă mai ușor spre păcat ca aceste mădulare, dacă nu sunt stăpânite de rațiune și nimic nu ajută la mântuire ca ele, dacă le cârmuiește și le duce rațiunea spre cele ce trebuie și spre cele ce vrea ea”- Teodor al EdeseiUna sută capete foarte folositoare– Filocalia IV ˮ

La final, PC Pr consilier Paleu Gheorghe a expus unele norme privind buna administrare a patrimoniului bisericesc și respectarea disciplinei în lucrările de construcții și reparații, iar din partea personalului protoieriei li s-au prezentat preoților o serie de chestiuni legate de administrația parohială.

 

Anunțuri