Cu binecuvântarea IPS Ioachim, marți 12 sept., s-a derulat a – V – a ediție a programului eparhial „Lăsați copiii să vină la Mineˮ în protoieria Sascut, delegat al chiriarhului nostru fiind P. Cuv. Pimen Costea, vicar al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului.

Ediția de anul acesta s-a desfășurat în contextul sfințirii Sălii Episcop Teodosie Atanasiu a protoieriei și a capelei Sf. Ap. Iacov din incinta Liceului Tehnologic J.M.Elias, Sascut.

Înființată în anul 2010, Protoieria Sascut nu avea o sală pentru desfășurarea unor întruniri sau activități cultural-educative cu preoții sau tinerii din zonă și de aceea s-a luat inițiativa construirii acestei săli ce a fost pusă sub patronajul episcopului Teodosie Atanasiu, originar din Sascut, cel care a condus destinele Eparhiei Romanului în timpul războiului de reîntregire a neamului, anul acesta fiind și centenarul evenimentelor de tristă amintire din istoria neamului.

Liceul Tehnologic J.M.Elias din Sascut este un locaș de învățământ frecventată în special de elevi provenind din mediul rural, cu credința în Dumnezeu în suflet și de aceea conducerea   instituției a solicitat binecuvântarea IPS Ioachim pentru edificarea unei capele în incinta școlii, pentru nevoile spirituale cotidiene ale elevilor sau cadrelor didactice. După primirea binecuvântării și a aprobărilor necesare s-a amenajat deocamdată un cabinet de religie, urmând ca pe parcurs acesta să devină capela Sf. Ap. Iacov.

Cu ocazia acestor două evenimente au fost prezenți și 250 de copii proveniți din familii nevoiașe, din parohiile arondate protoieriei noastre , care au primit daruri specifice începutului de an școlar din partea IPS Ioachim și ghiozdane cu rechizite.

 

Anunțuri