Cu aleasă evlavie și bucurie duhovnicească, în Protoieria Sascut și-au serbat hramul patru biserici, aparținând parohiilor Slobozia Stănișești, Slobozia Bacău II, Meleșcani – Dealu Morii și Căbești.
Cu acest prilej în Parohia Slobozia Stănișești, s-a săvârșit în sobor, sub protia PC Pr. Protopop Ioan Negoiță, după Sf. Liturghie si slujba aghesmei pentru binecuvântarea lucrărilor executate până în prezent la ansamblul așezământului social-filantropic din incinta curții bisericii parohiale, care cuprinde casa praznicală și o capelă mortuară, urmând ca la finalizarea lucrărilor sa fie oficiată slujba de sfințire de către IPS Ioachim Arhiepiscopul romanului și Bacăului.
De asemenea, cu înalta binecuvântare a ÎPS Părinte Ioachim, credincioșii Parohiei Meleșcani, care au fost prezenții la hramul bisericii parohiale și al satului, s-au putut închina la vesmântul Sf. Cuvioase Parascheva, de la Parohia Fruntești – Protopopiatul Bacău.
În toate aceste biserici care o au ca ocrotitoare pe Maica Domnului s-au săvârșit slujbe de mulțumire pentru binefăcătorii și credincioșii în viață, precum și de pomenire a preoților slujitori și a ctitorilor trecuți în veșnicie.

Reclame